Plimbările în Suedia mă relaxează

Sunt atât de multe plimbări pe care vreau să le fac încât am nevoie de câteva luni de concedii. Am nevoie de foarte mult timp la dispoziție ca să pot să mă plimb prin toate acele locuri pe unde aș vrea să îmi ajungă picioarele.

Pentru mine Suedia este destinația ideală. Mai sunt și alte țări unde vreau să ajung însă în Suedia este cel mai frumos căci acolo am cele mai frumoase peisaje.

Desigur că asta este părerea mea și trebuie să îmi respectați opinia. fiecare are dreptul să aleagă unde să se plimbe și ce peisaje să vadă.

Acele excursii pe care le vom ține minte toată viața

Sper că ați avut și voi astfel de experiențe în excursiile pe care le organizați așa cum și eu am avut parte de unele plimbări foarte plăcute. Este o plăcere să îmi aduc aminte de unele destinații pe unde am fost în plimbare căci este o bucurie să îmi amintesc acele locuri.

Israel este una dintre acele destinații turistice care îmi trezește sentimente plăcute. Știu că mai sunt și alte destinații turistice însă pentru mine aceasta este importantă.

Ceea ce contează foarte mult sunt amintirile care îmi țin mintea trează.

Patricia Țig merită toată lauda

Din toate jucătoarele pe care le văd în unele săptămâni pot să extrag câteva nume care mă impresionează cel mai mult. desigur că sunt multe nume pe care aș putea să le enumăr însă vreau să apreciez pe o persoană anume din tenisul feminin.

Pentru săptămâna trecută am găsit cu cale să o aleg pe Patricia Țig ca fiind cea mai bună jucătoare de tenis pe care am putut să o la un turneu internațional în perioada amintită.

Cred că această jucătoare merită să fie amintită cu această ocazie și trebuie să fie lăudată pentru performanța de care a fost în stare la turneul organizat la Istanbul.

Primul titlu este cel mai emoționant

Întotdeauna câștigarea unui titlu a adus emoție. titlul de campion este ceva onorific și aduce o satisfacție personală pe lângă aprecierile celor din echipa sau din lumea largă.

Spre exemplu dacă cineva a câștigat primul titlu din carieră va trece prin niște emoții greu de înțeles de către altcineva. așa se întâmplă cu fiecare și trebuie să înțelegem fiecare individ care trece prin astfel de situații.

Emoțiile câștigării unui titlu sunt de înțeles și trebuie să avem recunoștință și apreciere pentru toți cei care au ajuns în această situație a câștigării titlului.

Așteptare pe care o poate avea cineva

Sunt multe așteptările pe care le avem și trebuie să avem încredere în ceea ce facem și în cei cu care colaborăm. Mereu am crezut că acesta este scopul care trebuie urmărit.

Trebuie ca zborurile comerciale să aibă o susținere mai puternică pentru a oferi economiei o bună mobilitate.

Din ce în ce mai multe persoane ajung la aceeași concluzie pe care am avut-o și eu. Iar asta mă face să cred că principiile mele sunt sănătoase și în stare să ofere direcție unei companii.

Bucurie pentru Mircea Lucescu și echipa lui

Cred că este multă bucurie pentru echipa antrenată de celebrul român. Pentru Mircea Lucescu este o bucurie acum să știe că echipa lui câștigă foarte multe partide.

Este de așteptat ca echipa din Ucraina pe care o antrenează Mircea Lucescu să fie câștigătoarea campionatului intern. Cel puțin după ultimele rezultate cam așa reiese că se va întâmpla.

Desigur că pot avea loc multe surprize însă cred că Dinamo Kiev va câștiga campionatul din Ucraina.